Tata avea obiceiul ăsta : din când in când spunea povesti care să mă pună pe gânduri…
Mi-a spus intr-o zi :
-Tatăl meu obișnuia să cumpere bunuri simple de la oameni săraci la prețuri mari chiar dacă nu avea nevoie de ele. Uneori obișnuia să plătească mai mult pentru ele. M-am mirat de asta și l-am întrebat de ce o face?
Atunci tata mi-a răspuns: „este un act de caritate înfășurat cu demnitate”.
Hai sa-ti spun o poveste relevantă , continuă tata:
Un bătrân vindea ouă. O femeie coborî dintr-o mașină, veni la el și îl întreba:
– Cu cât dai ouăle?
Bătrânul i-a răspuns:
– 1 leu oul, doamnă.
– Voi cumpăra 6 ouă cu 5 lei sau nu voi cumpăra deloc.
– Ia-le la prețul pe care îl vrei. Poate că este un început bun pentru că astăzi nu am vândut niciun ou, a răspuns bătrânul.
Ea a luat ouăle și a plecat simțindu-se mândră. S-a urcat în mașină ei și a mers la un restaurant împreună cu prietenul ei. Acolo au comandat ceva. Au mâncat puțin din ce au comandat și au cerut notă de plată.comandă a costat 140 de lei și ea a dat 150 spunându-i proprietarului să păstreze restul.
Dupa o pauza tata mai zise:
-Acest lucru este destul de normal pentru proprietarul restaurantului,dar dureros pentru bătrânul vânzător sărac de ouă.
Ideea este: Oare de ce arătăm intotdeuna că suntem puternici atunci când cumpărăm de la cei săraci? Și de ce suntem generoși cu cei care nu au nevoie de generozitatea noastră?