Langa muntele Semenic traia un batran ce vazuse multe caci fusese comandant de osti si biruise in multe batalii. El conducea acum o scoala de luptatori de elita.
Se spune ca in ciuda varstei inaintate, el putea infrange orice adversar.
Intr-o dupa-amiaza, un luptator tanar ce isi facuse faima de a fi invincibil veni la scoala batranului special sa-l provoace.
Obiceiul era ca cel care provoacă sa aștepte prima lovitura a adversarului. Tânărul astepta pana cand adversarul facea prima miscare si apoi contraataca cu viteza.
Toti din scoala erau impotriva luptei, dar batranul a acceptat provocarea. S-a adunat tot orasul in piata centrala, iar tanarul a inceput sa insulte. A aruncat cateva pietre in directia lui, l-a scuipat in fata, i-a aruncat toate insultele ce exista sub soare, i-a insultat pana si pe stramosii sai.
Batranul ramanea dezarmant de senin.
Timp de cateva ore, a facut totul pentru a-l provoca pe batran, dar batranul ramanea impasibil. La sfarsitul dupa-amiezii, simtindu-se obosit si umilit, tanarul a abandonat si a plecat.
Elevii au pastrat tacere dar un orasean deceptionat de faptul ca batranul primise atat de multe insulte si provocari, a intrebat:
– Cum ai putut rabda atat de multa umilinta? De ce nu ai ripostat, chiar daca stiai ca ai fi pierdut, in loc sa-ti expui lasitatea in fata tuturor?
– Daca cineva vine la tine cu un dar si tu nu il primesti, cui apartine darul? intreba batramul.
-Celui care ti l-a oferit, replica cetateanul.
– La fel si cu orice manie, insulta sau invidie, spuse batranul. Cand nu sunt acceptate, continua sa apartina celui care le-a purtat.
