Într-o zi, Alesia a urcat în podul casei sale pentru a se juca în voie cu jucăriile ei. Din neatenţie, şi-a prins rochiţa colorată într-un cui ascuţit şi a rupt-o. Când a văzut că rochiţa sa preferată este distrusă s-a întristat şi a început să plângă în hohote. Auzind suspinele fetei, un păianjen care era ocupat să îşi coasă pânza, şi-a făcut apariţia.
-Ce ai păţit, draga mea, de ce eşti tristă?, a întrebat păianjenul.
-Rochia mea preferată este distrusă. Nu mai pot de supărare!
Atunci, păianjenul a zâmbit şi i-a spus:
-Uită-te la mine. Muncesc atât de mult ca să îmi ţes pânza. Am nevoie de multe ore ca să îmi construiesc casa care poate fi distrusă într-o secundă. Ultima casă mi-am construit-o ieri pe scara de la pod, iar azi dimineaţă a fost măturată de mama ta. M-am gândit că decât să stau supărat, să încep să îmi ţes din nou casa aici in pod. Aşadar, nu mai plânge acum! Mai bine faci cumva să repari rochiţa, sigur există o modalitate prin care poţi să faci acest lucru. În acest fel lacrimile si timpul nu vor mai fi irosite.