-text preluat de pe internet-
În anul 412 î.Hr., în oraşul Sinope din Grecia antică, se năştea un băiat pe nume Diogene. Copilăria sa a luat o cu totul altă turnură după ce familia i-a fost trimisă în exil în Atena, pe motiv că tatăl său a încercat să pună în circulaţie bani falşi. Nu a fost deloc uşor pentru Diogene să treacă de la casă şi mâncare bună şi o poziţie în societate, la o viaţă în care nu mai avea niciunul dintre aceste lucruri. Erau atât de săraci încât aproape că mureau de foame.
În acele zile, Atena era un renumit centru cultural, iar unul dintre cei mai faimoşi cetăţeni ai săi era un filozof pe nume Antistene, care susţinea că o persoană nu posedă lucruri ci, mai degrabă, lucrurile ajung să posede persoana. Dacă cineva îşi măsoară succesul prin cât de multe şi de valoroase sunt lucrurile pe care le deţine, atunci acea persoană nu va putea să deţină fiecare lucru posibil pe care şi-l doreşte şi nu se va opri din a-şi dori din ce în ce mai multe lucruri. Cu alte cuvinte, o astfel de persoană nu va putea atinge un punct în care să fie cu adevărat fericită, aşadar, cu cât mai puţine lucruri îşi doreşte o persoană, cu atât este mai probabil ca acea persoană să fie fericită.
Diogene, băiatul care pierduse aproape totul, l-a ascultat pe Antistene şi s-a gândit la propria lui situaţie. Nu a fost lăcomia tatălui său care i-a provocat probleme? Nu a fost el însuşi depresiv pentru că îi era dor de tot ce au lăsat în urmă?! Diogene a ajuns la concluzia că filozoful avea dreptate.