Cu mult timp în urmă peste o tara de la tropice domnea un imparat darnic. Intr-o zi torida ca toate celelalte ii spuse unui supus:
-Inconjura prin alergare cât mai mult pământ. Când nu mai poţi, opreşte-te iar răsplata îţi va fi întreaga suprafaţă pe care vei reuşi să o acoperi.
Sigur pe sine şi îndrăzneţ, supusul a alergat cât de iute a putut ca să poată să acopere cât mai mult pământ. A ţinut-o aşa o zi şi o noapte iar când obosea sau îi era foame nu se oprea deloc deoarece vroia să acopere foarte mult pământ nu cumva sa se razgandeasca imparatul…
A doua zi cand soarele era din nou sus pe cer era deja extenuat.
Suprafata de pamant inconjurata era deja enorma însă, soarele setea si oboseala l-au răpus lâsându-l fără pic de vlagă.
Nimeni in jurul lui, epuizat, s-a întrebat: “De ce m-am forţat atât de mult să acopăr o suprafaţă atât de mare de pământ? Acum sunt pe moarte şi am nevoie doar de un petec de pământ unde să mă îngrop!”